Dezbatere cu privire la propunerea legislativă privind acordarea de vouchere de vacanță și salariaților din sectorul privat

Către: Camera de Comerț și Industrie a României
Domnului: Ștefan Fusea, Președintele Comitetului pentru politici în comerț și servicii

Invitație

În contextul în care am înaintat o Propunere legislativă privind acordarea de vouchere de vacanță și salariaților din sectorul privat, în cuantum de 1.450 lei/anual, deductibile din impozitul pe venit și/sau CAS, am deosebita plăcere să vă invit la o dezbatere la care vor participa inițiatorii, asociațiile patronale din turism, reprezentanți ai Guvernului, factori de decizie.

Evenimentul va avea loc marți, 21 martie.

Propunerea legislativă are rolul de revitaliza sectoarele turism și HoReCa, dar și industriile conexe (transport, comerț, servicii, industria alimentară etc.), de a elimina discrepanțele evidente dintre sectorul privat și cel bugetar, dar și de a reduce (indirect) costul fiscal pe angajat, cel mai mare din Uniunea Europeană.

În favoarea acestei propuneri legislative au semnat 140 de parlamentari PNL, PSD și UDMR și am solicitat Biroului Permanent al Senatului dezbaterea în procedură de urgență, pentru a stabili cât mai rapid un cadru legislativ predictibil.

Comisia pentru antreprenoriat și turism
SENATUL ROMÂNIEI

Resurse:

Distribuie