Arbitrajul comercial reprezintă o formă de jurisdicție alternativă la jurisdicția instanțelor judecătorești.

Așa cum prevede art. 542 din Codul de procedură civilă „persoanele care au capacitate deplină de exercițiu pot conveni să soluționeze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, în afară de acelea care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relațiile de familie, precum și drepturile asupra cărora nu pot să dispună”.

De asemenea, atât statul, cât și autoritățile publice și persoanele juridice de drept public care au în obiectul lor de activitate și activități economice pot încheia convenții arbitrale dacă legea le permite.

Așadar, prin arbitraj pot fi soluționate orice tipuri de litigii decurgând din sau în legătură cu un contract, inclusiv litigii referitoare la încheierea, executarea ori desființarea unui contract (cu foarte puține excepții, enumerate expres de Codul de procedură civilă).

Hotărârile arbitrale au aceeași forță juridică și valoare ca și hotărârile judecătorești emise de instanțele judecătorești statale, ele fiind definitive și obligatorii pentru părți.

• posibilitatea părților de a își desemna arbitrii specializați, independenți și imparțiali, care să soluționeze litigiul, luând în considerare elemente precum pregătirea profesională, probitatea morală a acestora, specializarea într-un anumit domeniu;
• celeritate în rezolvarea litigiilor, procedura arbitrală desfășurându-se, de regulă, pe parcursul a cel mult 6 luni, în arbitrajul intern și 12 luni în cel internațional.
• disponibilitate mult mai mare de timp din partea arbitrilor în analiză și soluționarea dosarelor arbitrale, față de judecătorii de la instanțele statale care sunt mult prea încărcați de numărul mare de dosare pe care trebuie să le soluționeze;
• confidențialitatea dezbaterilor și a datelor furnizate de părți pe parcursul soluționării dosarului arbitral, care este de esență arbitrajului, acestea nefiind publice. Nicio persoană, în afară de părți nu are acces la informațiile privind activitatea de soluționare a litigiilor, ceea ce conferă un avantaj major față de justiția de la instanțele judecătorești statale, deoarece oamenii de afaceri, în general, nu doresc să se cunoască public anumite informații comerciale din interiorul societății lor, care ar putea fi utilizate ulterior de către competitori.
• flexibilitate în procedura arbitrală prin posibilitatea pe care o oferă părților de a interveni în această procedura;
• costuri mai mici în comparație cu taxele judiciare percepute de instanțele statale, mai ales în privința dosarelor cu valori mari și foarte mari.

Soluţionarea prin arbitrajul Curtii de Arbitraj Comercial de pe lângă CAMERA DE COMERȚ, INDUSTRIE ȘI AGRICULTURĂ BRĂILA a litigiilor rezultate dintr-un contract se poate face doar având la bază convenţia expresă a părţilor, încheiată obligatoriu în forma scrisa, sub sancțiunea nulității.

Convenția arbitrală poate lua forma unei clauze inserate într-un anumit contract, prin care părțile să convină că orice litigiu ce ar interveni între ele în legătură cu încheierea, executarea sau încetarea acestui contract va fi supus soluționării pe cale arbitrală (clauză compromisorie). În același timp, convenția de arbitraj poate fi încheiată sub formă unui acord separat între părțile litigante asupra unui litigiu deja născut (compromis). Așadar, clauza compromisorie se referă la eventualele litigii viitoare, spre deosebire de compromisul încheiat cu privire la un litigiu deja existent.

Atât compromisul cât și clauza compromisorie sunt acte juridice autonome, astfel că deși clauza compromisorie este înserată într-un contract, valabilitatea acesteia este independentă de valabilitatea contractului în care este inserată, fapt expres prevăzut de Codul de procedura civilă. Aceasta înseamnă că nulitatea contractului principal nu va atrage automat și nulitatea clauzei compromisorii, cu excepția cazurilor când se atestă lipsa capacității depline de exercițiu sau existența viciilor de consimțământ ale părților, situații în care ambele acte vor fi lovite de nulitate.

Inserarea într-un contract comercial a unei clauzei compromisorii valabile, în caz de litigiu, îndreptăţeşte partea interesată să ceară soluţionarea acestuia pe calea Arbitrajului, fiind exclusă competenţa instanţelor judecătoreşti.

Ținând cont de practica în domeniul convențiilor arbitrale, care abundă în clauze patologice, ce conduc la neînțelegeri asupra convenției arbitrale, ceea ce poate determina anularea, inoperabilitatea sau ineficacitatea acesteia, sau chiar imposibilitatea recunoașterii și executării hotărârilor arbitrale pronunțate în temeiul ei, recomandăm ca părțile să țină cont cel puțin de următoarele:

• evitarea numirii incorecte sau incomplete a instituției arbitrale alese în convenția arbitrală (ex: deși părțile vor ca litigiul să fie soluționat de Curtea de Arbitraj de pe lângă CAMERA DE COMERȚ, INDUSTRIE ȘI AGRICULTURĂ BRĂILA, acestea folosesc formularea: ” litigiul se va soluționa de Curtea de Arbitraj/Curtea de arbitraj a României” etc.);
• evitarea prevederii competenței alternative de soluționare – fie a instanțelor statale,  fie a instanței arbitrale sau competența alternativă a două instanțe arbitrale (ex: „litigiul se va soluționa de instanțele judecătorești din Brăila sau de Curtea de Arbitraj de pe lângă CAMERA DE COMERȚ, INDUSTRIE ȘI AGRICULTURĂ BRĂILA/de către Curtea de arbitraj de pe lângă CAMERA DE COMERȚ, INDUSTRIE ȘI AGRICULTURĂ BRĂILA sau de Curtea de arbitraj de pe lângă CCI București ”);
• evitarea folosirii clauzelor arbitrale în alb, care fac referire doar la soluționarea litigiului prin arbitraj, fără a face referire la instanța arbitrală aleasă de părți ;
• evitarea apariției unor erori de traducere în contractele negociate și/sau redactate în două limbi diferite, care pot produce consecințe juridice importante;
• evitarea folosirii unor termeni mai puțin fermi, care lasă loc îndoielii în ceea ce privește deferirea precisă și neechivocă la arbitraj ( ex.: folosirea cuvântului „poate” sau a sintagmei  „poate fi soluționat prin arbitraj” / „ oricare dintre părți poate solicita soluționarea litigiului pe calea arbitrajului” );
• evitarea referirii în aceeași clauză atât la arbitrajul instituționalizat, cât și la cel ad-hoc;
• evitarea menționării a două legi aplicabile contractului sau a două locuri diferite de desfășurare a arbitrajului sau aplicarea a două seturi de reguli procedurale diferite, etc.
• evitarea impunerii unor cerințe pentru arbitri care sunt dificil sau imposibil de întrunit în practică, etc.

Pentru a reduce costurile inutile și timpul ce s-ar putea irosi cu potențiale contestații asupra validității convenției arbitrale sau a executării hotărârii arbitrale, sugerăm un model de clauză compromisorie ce poate fi inclusă în contracte de părțile care doresc să soluționeze eventualele litigii legate de respectivul contract de către Curtea de Arbitraj de pe lângă CAMERA DE COMERȚ, INDUSTRIE ȘI AGRICULTURĂ BRĂILA: