Programul Start-Up Nation 2024, lansat în consultare publică!

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a lansat astăzi, 23 aprilie 2024, în consultare publică Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind aprobarea și implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START-UP NATION – ROMÂNIA“ ediția 2024. Această ediție va fi finanțată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027 și diferă semnificativ ca format față de edițiile anterioare.  

Conform documentului, programul va avea doi piloni:

Pilonul I Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor

Acest pilon va avea un buget total de 295.750.000,00 euro și este adresat tinerilor cu vârsta între 18 ani și până în 30 de ani neîmpliniți la momentul înscrierii în program, inclusiv persoane reîntoarse în țară din străinătate.

În cadrul acestei componente se va avea în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe antreprenoriale pentru un număr estimat de 25.000 de persoane, iar ulterior vor fi finanțate 5.250 de întreprinderi înființate. Sprijinul financiar va fi de maximum 250.000 lei/afacere, cu o contribuție proprie de 10%.

Pilonul II Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă

Acest pilon va avea un buget total de 150.435.295,00 euro și este adresat tinerilor cu vârsta între 30 ani și până în 35 de ani neîmpliniți la momentul înscrierii în program, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, șomerilor (inclusiv șomeri de lungă durată), persoanelor inactive și persoanelor din grupurile dezavantajate pe piața muncii, care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate.

În cadrul acestei componente se va avea în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe antreprenoriale pentru un număr estimat de 4.600 de persoane, iar ulterior vor fi finanțate 2.500 de întreprinderi înființate. Sprijinul financiar va fi de maximum 250.000 lei/afacere, cu o contribuție proprie de 10%.

Descarcă documentele

Propunerile, sugestiile şi opiniile privind proiectul de act normativ vor fi trimise în termen de 10 zile de la data publicării prin Formularul pentru colectarea de propuneri, opinii, recomandări.

Sursa: https://www.fonduri-structurale.ro/stiri/34013/programul-start-up-nation-2024-lansat-in-consultare-publica

Distribuie