Patronii vor să mai aducă în România 150.000 de lucrători din afara Uniunii Europene, în anul 2026

Confederația patronală IMM România, care reprezintă patronii de microîntreprinderi și firme mici și mijlocii, solicită Guvernului să permită angajatorilor să mai aducă în țară 150.000 de lucrători străini, din afara Uniunii Europene, în anul 2026. 

Într-o informare transmisă, vineri, comunității antreprenoriale StartupCafe.ro, IMM România și-a exprimat susținerea pentru „propunerea Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) cu privire la necesitatea majorării contingentului de lucrători străini pentru anul 2026 la 150.000 de noi avize de muncă”. 

 

„Această poziție reflectă realitățile actuale ale pieței muncii din România și răspunde nevoii acute de forță de muncă resimțite în numeroase domenii economice: construcții, HoReCa, transporturi, agricultură și servicii” – consideră IMM România. 

În anul 2025 contingentul stabilit de Guvern a fost de 100.000 de lucrători, dar patronii IMM România consideră că, de fapt, „cererea reală a depășit semnificativ această limită”. 

Firmele care operează în România au depus peste 230.000 de cereri de avize de angajare, în perioada ianuarie-octombrie 2025, potrivit unor date de la Inspectoratului General pentru Imigrări, citate de IMM România. 

 

„IMM România subliniază că un contingent mai mare de avize de muncă nu reprezintă doar o măsură necesară pentru acoperirea deficitului de forță de muncă, ci și o decizie strategică pentru menținerea investițiilor, competitivității economice și sustenabilității sistemului fiscal și de pensii” – mai susține confederația patronală. 

De asemenea IMM România „sprijină simplificarea și digitalizarea procedurilor administrative pentru emiterea avizelor și vizelor de muncă, astfel încât să se reducă durata procesării și să se evite pierderea forței de muncă către alte state”. 

Totodată, confederația patronală „isi  reafirmă angajamentul de a sprijini măsuri pragmatice care contribuie la stabilitatea și dezvoltarea mediului de afaceri, precum și la integrarea sustenabilă a lucrătorilor străini în economia românească”. 
Sursa: https://startupcafe.ro/patronii-vor-sa-mai-aduca-in-romania-150-000-de-lucratori-din-afara-uniunii-europene-in-anul-2026-88627

Distribuie
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.