Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat, vineri, oficial perioada de înscrieri la programul „Femeia Antreprenor” 2024, prin care româncele care fac afaceri vor putea obține de la stat, în anumite condiții, fonduri nerambursabile de maximum 200.000 de lei/firmă.
Marți, 30 iulie 2024, la ora 10.00, se va deschide apelul de finanțare Femeia Antreprenor 2024, AICI. Perioada de înscriere rămâne deschisă 45 de zile lucrătoare, până la ora 20.00 a ultimei zile.
Bugetul alocat programului „Femeia Antreprenor”, pentru anul în curs, este de 200.000.000 lei, fiind estimat un număr de 1.000 de beneficiare.
MEAT a publicat vineri și procedura de implementare a programului Femeia Antreprenor 2024 cu anexele relevante (vezi AICI).
Potrivit acesteia, prin program se finanțează cererile de finanțare completate prin formularul de înscriere, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în următoarele condiții:
-
Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.
Firmele beneficiare trebuie să participe și ele cu minimum 10% din valoarea eligibilă a proiectului, sub sancțiunea neacordării AFN.
Potrivit procedurii, sunt cheltuieli eligibile din grant și cheltuieli financiare aferente creditelor/ garanțiilor obținute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării proiectelor acceptate în cadrul Programului, pentru solicitanții care utilizează credit pentru implementarea proiectului.
Printre altele, pentru a putea fi eligibile, firmele trebuie să îndeplinească și următoarea condiție:
- Cel puțin 50% din părțile sociale/acțiuni ale societății aplicante sunt deținute de femei. Pentru societățile înființate în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, condiția se consideră îndeplinită dacă majoritatea membrilor cooperatiști din Consiliul de Administrație este formată din femei.
Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie stimularea și sprijinirea înființării și dezvoltării IMM-urilor înființate și conduse de către femei, îmbunătățirea performanțelor economice ale acestora, realizarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive, bazate pe digitalizare, dezvoltare durabilă, inovare și pregătire antreprenorială, în contextul problemelor legate de menținerea echilibrului dintre obligațiile familiale și cele profesionale și ale prejudecăților existente încă la nivel local.
Femeia Antreprenor 2024: Condiții de eligibilitate
Firmele beneficiare trebuie să îndeplinească o serie de condiții cumulative, printre care:
- sunt înregistrate conform Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, sau în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările și completările ulterioare;
-
sunt IMM, conform prevederilor art. 2 și ale art. 4 alin. (1) lit. a), b) sau c) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;
-
sunt considerate întreprinderi autonome, legate, partenere;
-
au capital social integral privat;
-
persoanele care au calitatea de asociați / acționari în mai multe societăți nu pot aplica în cadrul prezentului Program decât cu o singură societate;
-
sunt înființate până la data de 31.12.2021, inclusiv și sunt înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, au sediul social/punct de lucru și își desfășoară activitatea pe teritoriul României;
-
codul CAEN Rev. 2 pentru care solicită finanțare este eligibil în cadrul Programului și autorizat la locația implementării, până la momentul emiterii acordului de plată de către AIMMT, conform art. 15 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în Registrul Comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare. Solicitarea finanțării se face pe un singur cod CAEN;
-
cel puțin 50% din părțile sociale/acțiuni ale societății aplicante sunt deținute de femei. Pentru societățile înființate în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, condiția se consideră îndeplinită dacă majoritatea membrilor cooperatiști din Consiliul de Administrație este formată din femei.
-
nu au datorii la bugetul general consolidat, atât pentru sediul social, cât și pentru toate punctele de lucru, la momentul verificării administrative și de eligibilitate. Solicitanții care au datorii eșalonate nu sunt eligibili pentru a accesa Programul.
-
nu au depășit plafonul de minimis de 300.000,00 Euro pe durata ultimilor 3 ani pentru o întreprindere unică. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit și indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri europene. Perioada de 3 ani care trebuie luată în considerare ar trebui evaluată în mod continuu. Pentru fiecare nou ajutor de minimis acordat, trebuie luată în considerare valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate în ultimii 3 ani În cazul în care, prin acordarea unor noi ajutoare de minimis, s-ar depăși plafonul maxim menționat, respectivul ajutor nou nu beneficiază de dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 2023/2831 al Comisiei din 15 decembrie 2023.
-
nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității;
-
nu au fost subiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană / AIMMT / alt furnizor de ajutor de stat/ Consiliul Concurenței, de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța integral recuperată, cu penalități aferente;
-
creează cel puțin două locuri de muncă cu normă completă, pe perioadă nedeterminată după intrarea în vigoare a acordului de finanțare și menține locurile de muncă ocupate cel puțin 12 luni de la momentul emiterii acordului de plată de către AIMMT.
Sunt excluse de la finanțare firmele care au activități:
-
de prelucrare și comercializare a produselor pescărești și de acvacultură, în cazul în care cuantumul ajutoarelor este stabilit pe baza prețului sau a cantității de produse achiziționate sau introduse pe piață;
-
legate de producția primară a produselor agricole;
-
legate de producția primară de produse pescărești și de acvacultură;
-
de prelucrare și comercializare ale produselor agricole, în unul din următoarele cazuri:
-
atunci când valoarea ajutorului este stabilit pe baza prețului sau a cantității produselor de acest tip achiziționate de la producătorii primari sau introduse pe piață de întreprinderile respective;
-
atunci când ajutorul este condiționat de a fi parțial sau integral transferat producătorilor primari.
-
- producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope;
- producție sau comercializare de produse energetice definite potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, activități de leasing.
- legate de export către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantitățile exportate, ajutoarelor destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
- ajutoarele condiționate de utilizarea preferențială a bunurilor și serviciilor naționale față de bunurile și serviciile importate.
Lista cheltuielilor eligibile – Femeia antreprenor 2024
În cadrul programului de finanțare Femeia antreprenor 2024 se vor putea face o serie întreagă de cheltuieli eligibile, printre care:
- Echipamente tehnologice, cu excepția jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale. În categoria echipamentelor tehnologice eligibile sunt asimilate și activele corporale din categoria mijloacelor fixe pentru locurile de joacă, săli de sport, săli de fitness, drone, săli de x-body și săli, de forță, echipamente, respectiv sisteme specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare, inclusiv echipamente IT, tehnică de calcul tip PC, unitate centrală, server, monitor, imprimantă/copiator/multifuncțională, sisteme portabile, telefoane smart, tablete.
- Achiziționarea de spații de lucru, spații de producție și spații pentru prestări servicii și comerț. Valoarea activului ce urmează a fi achiziționat în cadrul Programului se va face pe baza unei evaluări a unui expert evaluator ANEVAR, cu excepția spațiilor mobile de lucru/ producție / prestări servicii / comerț.
- Mijloace de transport, autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, rulote cu sau fără motor, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, doc plutitor, șalupe maritime pentru călători, ambarcațiuni de agrement, aparate de zbor, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială, cu excepția tuturor vehiculelor simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările și completările ulterioare. Pentru activitățile de rent-a-car, școli de șoferi și pilotaj și transporturi cu taxi-uri nu sunt limitate valoarea maximă/autoturism și numărul de autoturisme achiziționate.
- Achiziționarea de mobilier, aparatură birotică și sisteme de protecție a valorilor umane și materiale, conform grupei nr. 3 din HG 2139/2004;
- Salariile, utilitățile (energie electrică, apă, gaze, salubritate, abonament telefon și internet), serviciile de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spații de lucru, spații de producție sau spații pentru prestări servicii și comerț, reprezentând sumă forfetară de maximum 60.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării cererii de finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită de documentele care să ateste crearea a minimum 2 locuri de muncă;
- Site de prezentare a activității, magazin on-line, cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, soft/softuri necesar/necesare desfășurării activității, semnătură electronică, licențe necesare desfășurării activității. Cheltuiala cu semnătura electronică este eligibilă și înainte de semnarea acordului de finanțare.
- Cursuri de dezvoltare a abilităților antreprenoriale desfășurate în România sau în altă țară membră a Uniunii Europene – pentru asociatul/ acționarul/ administratorul societății, în valoare eligibilă de maximum 5.000 lei/persoană;
- Consultanță pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul prezentului Program și pentru implementarea proiectului, în valoare eligibilă de maximum 10.000 lei; Această activitate poate fi efectuată înainte de semnarea acordului de finanțare. Furnizorii de servicii de consultanță eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizații furnizoare de consultanță care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfășurată una dintre activitățile incluse în cod CAEN-Rev2, diviziunea 70. Societățile care furnizează servicii de consultanță în cadrul Programului nu pot avea calitatea de furnizori pentru alte cheltuieli eligibile în cadrul proiectului. În situația în care în urma verificărilor se constată că furnizorul de servicii de consultanță este și furnizor pentru alte cheltuieli eligibile din cadrul proiectului, atât cheltuielile aferente serviciilor de consultanță prestate, cât și celelalte tipuri de cheltuieli pentru care s-a constatat neregula, nu vor fi decontate.
- Cheltuieli financiare aferente creditelor/ garanțiilor obținute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării proiectelor acceptate în cadrul Programului, pentru solicitanții care utilizează credit pentru implementarea proiectului.
- Activele corporale achiziționate în cadrul Programului sunt considerate cheltuieli eligibile dacă fac parte din categoria mijloacelor fixe. Fiecare cheltuială efectuată trebuie să fie în legătură cu fluxul activităților/ subactivităților care sunt necesare desfășurării activităților codului CAEN, autorizat cel târziu la momentul emiterii acordului de plată, pentru care se solicită finanțare, așa cum sunt detaliate activitățile codului CAEN în “Clasificarea activităților din economia națională – CAEN Rev. 2”, cu excepția sumei forfetare.
- Activele achiziționate trebuie să fie noi (cu excepția spațiilor pentru care se solicită raport ANEVAR), iar pentru toate activele achiziționate pe Program nu se aplică amortizarea accelerată prevăzută în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. În cazul activelor achiziționate, ajutorul financiar va fi acordat numai dacă acestea există la locul implementării proiectului și după caz, sunt puse în funcțiune, cu respectarea reglementărilor tehnice aplicabile. În caz contrar, ajutorul financiar nu se acordă.
Sunt excluse de la achiziții:
- Sistemele de minare/stocare pentru criptomonede.
- Cheltuielile aferente activităților de astrologie și spiritism, inclusiv on-line, servicii personale de tipul: servicii de escortă, servicii de stabilire a întâlnirilor, video chat, servicii ale agențiilor matrimoniale, video chat on-line pentru consiliere matrimonială și psihologică, site-uri de matrimoniale.
- Cheltuielile privind avizele sau alte taxe (inclusiv TVA, timbru verde și accize energie electrică), ambalarea, transportul, punerea în funcțiune, montarea, manopera și instruirea personalului pentru utilizarea echipamentelor/utilajelor.
- Nu se acordă ajutor financiar pentru activele achiziționate în sistem de leasing, second-hand și cele care au constituit obiectul unei subvenționări/finanțări nerambursabile din alte surse.
Girlă de punctaj: Femeia Antreprenor 2024
Proiectele depuse vor fi evaluate după o serie de criterii prevăzute în grila de punctaj:
Punctajul maxim care se poate obţine este de 100 de puncte.
Punctajul minim pentru accesarea programului este de 50 de puncte.
Selectarea şi contractarea proiectelor se va face după următorul algoritm:
Selectarea proiectelor se va face în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut. La punctaje egale va prevala:
- punctajul obţinut la criteriul aferent vechimii calitatii de asociat/actionar (secţiunea A din criteriile de evaluare);
- punctajul obţinut la criteriul aferent aportului propriu (secţiunea B din criteriile de evaluare);
- punctajul obținut la criteriul aferent menținerii locurilor de muncă (secţiunea D din criteriile de evaluare);
- punctajul obținut la criteriul aferent investiției în echipamente tehnologice (secţiunea E din criteriile de evaluare);
- valoarea exactă a profitului din exploatare aferent exercițiului financiar 2022*;
- valoarea exactă a Cifrei de Afaceri nete aferente exercițiului financiar 2022*;
- valoarea exactă a profitului din exploatare aferent exercițiului financiar 2023*;
- valoarea exactă a Cifrei de Afaceri nete aferente exercițiului financiar 2023*;
*La valori identice ale profitului din exploatare și cifrei de afaceri nete la 31.12.2023, va prevala data și ora înscrierii în program.