#MEAT lansează, în acest an, o nouă ediție a programului Femeia Antreprenor! Procedura de implementare se află în consultare publică

De mărțișor, #MEAT aduce vești bune despre „Femeia Antreprenor”! Mai exact, instituția noastră pregătește o nouă ediție a programului care încurajează doamnele să își creeze propriile destine în lumea afacerilor, prin acordarea de finanțări nerambursabile, de la bugetul de stat. Primul pas a fost îndeplinit: procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis se află în consultare publică.

La fel ca în cazul ediției precedente, vor fi oferite granturi în valoare maximă de 200.000 lei/IMM. Această sumă poate acoperi cel mult 95% din valoarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor ce urmează a fi depuse de către doamnele antreprenor.

Finanțarea se referă, spre exemplu, la achiziționarea de echipamente tehnologice, fiind asimilate, în acest caz, și activele corporale pentru spații de joacă, săli de sport, fitness și altele, precum și echipamentele pentru economisirea energiei și utilizarea resurselor regenerabile. Pot fi realizate investiții și în spații de lucru, mijloace de transport, mobilier și aparatură, site-uri web și promovare, inclusiv investiții pentru cursuri de dezvoltare antreprenorială.

Mai mult, ediția din acest an a programului Femeia Antreprenor aduce noutăți: actualizarea criteriilor privind evaluarea cererilor de finanțare. Proiectele câștigătoare vor fi selectate în funcție de punctajul obținut, în ordine descrescătoare, pe baza grilei stabilite prin procedură. Măsura devine, astfel, complementară Start-Up Nation, program cu tradiție, care se axează pe susținerea companiilor aflate la început de drum.

Pentru anul 2024, #MEAT estimează un număr de 1.000 de beneficiare, bugetul aprobat fiind de 200 milioane de lei.

Opiniile și propunerile de modificări atât pentru procedura de implementare a programului Femeia Antreprenor, cât și pentru grila de punctaj, aflate în consultare publică, pot fi transmise până marți, 12 martie a.c., la adresa de e-mail dgafimm@imm.gov.ro.

  • Procedura de implementare a Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM (Femeia Antreprenor) poate fi consultatăAICI (Click & Download);
  • Criteriile privind evaluarea on-line a cererii de finanțare pot fi consultate AICI (Click & Download).
Distribuie