Stimați reprezentanți ai mediului de afaceri,
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) vă invită să participați la Forumul de afaceri România – Arabia Saudită, ce va avea loc luni, 10 noiembrie 2025, începând cu ora 11:00 (10:30 înregistrare), la CCIR Business Center, Sala Aurel Ghibuțiu.
Evenimentul este organizat în marja vizitei în România a domnului Mohammed Salah Mutabagani, președinte al Consiliului de Afaceri Arabia Saudită – România, și a unei delegații de afaceri saudite compusă din companii din următoarele domenii de activitate: dezvoltări imobiliare și construcții, agricultură, logistică și transporturi, IT&C, producție de mobilier și servicii de consultanță.
Pentru mai multe informații cu privire la formatul evenimentului, vă rugăm să consultați agenda Forumului de afaceri România – Arabia Saudită.
În speranța că evenimentul prezintă interes pentru compania dumneavoastră, atât pentru consolidarea promovării bunurilor și serviciilor pe piața saudită, cât și pentru identificarea de noi oportunități de afaceri, vă rog să regăsiți alături de această invitație formularul de înscriere online.
Participarea la eveniment este gratuită.
Termenul limită pentru înregistrare este 6 noiembrie 2025
Pentru informații suplimentare vă rugăm să vă adresați domnului Alexandru Dumitru, consilier, Biroul de Relații Bilaterale, e-mail:alexandru.dumitru@ccir.ro, tel. +4 0374 474 382.