IMM-urile pot accesa 220 mil. de franci elveţieni în cadrul a 11 programe finanţate nerambursabil de Elveţia, prin noul Program de Cooperare Elveţiano-Român

Companiile de tip IMM au la dispoziţie finanţări de 220 milioane de franci elveţieni prin 11 programe finanţate nerambursabil în cadrul noului Program de Cooperare Elveţiano-Român. Ambasada Elveţiei a anunţat lansarea a 11 programe finanţate nerambursabil de Elveţia, într-un eveniment ce a avut loc la Reşedinta Ambasadorului Elveţiei.

Evenimentul a fost deschis de Excelenţa Sa, domnul Massimo Baggi, Ambasadorul Elveţiei la Bucureşti, care a subliniat consistenţa şi continuitatea parteneriatului strategic dintre cele două ţări.

La eveniment a mai participat şi Adriana Cioca, preşedintele Camerei de Comerţ Elveţia – România (CCE-R).

„Ne aflăm aici pentru a explora şi a consolida angajamentele noastre în domenii-cheie, esenţiale pentru dezvoltarea sustenabilă a ţării: marea contribuţie pe care Elveţia o aduce României, ceea ce numim finanţare prin credit pentru IMM-uri, în cadrul celor 11 programe care generează proiecte cu impact, promovate sau sprijinite de Ambasada Elveţiei în România”, spune Adriana Cioca.

De asemenea, la eveniment a luat parte şi Liliana Ciurea, responsabil cultural şi administrativ al Ambasadei Elveţiei, care a trecut în revistă proiectele desfăşurate cu succes anul trecut prin intermediul Swiss Sponsors’ Fund – o iniţiativă creată în 2012 de Ambasada Elveţiei şi Camera de Comerţ Elveţia-România, cu scopul de a promova proiecte culturale şi educaţionale relevante, reflectând valorile elveţiene şi contribuind la întărirea relaţiilor bilaterale. În cei 13 ani de activitate, fondul a susţinut peste 200 de proiecte cu impact în diverse regiuni ale ţării.

Giacomo Solari, şeful Biroului pentru Contribuţia Elveţiană, a oferit o privire amplă şi aplicată asupra noii etape a Programului de Cooperare Elveţiano-Român, cu un buget total de 221,5 milioane CHF.

Camera de Comerţ Elveţia – România (CCE-R) este o asociaţie non-profit cu o istorie de 24 de ani în România şi cu 170 de companii membre, care are ca scop facilitarea relaţiilor de afaceri între investitorii elveţieni şi cei români, precum şi a oferi informaţii economice şi consultanţă companiilor interesate să dezvolte afaceri în cele două ţări.

Sursa: https://www.zf.ro/companii/imm-urile-pot-accesa-220-mil-de-franci-elvetieni-in-cadrul-a-11-22769653

Distribuie