Firmele din cele 6 județe ale Regiunii Sud-Est vor putea obține granturi IMM de câte 20.000-200.000 EUR sau 220.000-1,5 milioane EUR prin două apeluri de proiecte care se vor deschide în anul 2025, în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027, potrivit unor calendare estimative apărute recent.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est a publicat recent calendarele estimative pentru schemele de fonduri europene destinate microîntreprinderilor și firmelor mici și mijlocii:
-
A2. Granturi IMM de 220.000-1,5 milioane EUR pentru firme micro, mici și mijlocii
Este vorba despre apelul de proiecte 1.6 – Operațiunea A.1 Creșterea competitivității IMM-urilor (PRSE/1.6/A.2/1/2024), din cadrul Programului Regional (Regio) Sud-Est 2021-2027.
Calendarul orientativ anunțat acum de ADR Sud-Est spune că:
-
Apelul de proiecte se va lansa oficial în februarie 2025. Termenenul de lansare poate fi decalat în cazul unor întârzieri în adoptarea procedurilor preliminare de aprobare a criteriilor de selecție a proiectelor și a schemei de ajutor de stat.
-
Perioada de depunere a proiectelor în sistemul MySMIS2021 va ține 30 de zile, în intervalul aprilie-mai 2025.
-
Proiectele se vor selecta pentru finantare, în ordinea descrescătoare a punctajului obținut, în limita fondurilor alocate.
-
Ca anexe la cererea de finanțare se vor solicita situațiile financiare la 31.12.2024, asumate de reprezentatul legal/depuse la ANAF (după caz, în funcție de termenul limită conform prevederilor legale pentru depunerea acestor situații financiare anuale si de data închiderii apelului de proiecte).
Ghidul solicitatului si anexele vor fi publicate pe www.regiosudest.ro.
Pe scurt, vorbim despre ajutoare pentru firmele eligibile cu sediul social sau punct de lucru în unul dintre cele 6 județe ale regiunii Sud-Est:
-
Brăila
-
Buzău
-
Constanța
-
Galați
-
Tulcea
-
Vrancea
Localitățile care fac parte din zona de investiții teritoriale integrate (ITI) Delta Dunării sunt excluse de la această finanțare, urmând să li se aloce buget separat, într-un apel distinct.
Solicitanții eligibili sunt microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii non-agricole din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, cu sediul social sau punct de lucru înregistrat fiscal în mediul urban, și pentru întreprinderi mici și mijlocii non-agricole, cu sediul social sau punct de lucru înregistrat fiscal, în mediul rural, cu excepția teritoriului acoperit de ITI Delta Dunării.
Bugetul total al apelului de proiecte este de 86.725.188 EUR (din care 73.716.410 EUR de la UE și 13.008.778 EUR de la bugetul de stat), sub formă de ajutoare de minimis și ajutoare regionale de stat.
Din acești bani, IMM-urile eligibile vor putea obține finanțări nerambursabile de minimum 220.000 EUR (min. 20.000 euro prin ajutor de minimis si min 200.000 euro din ajutorul de stat regional) și maximum 1.500.000 EUR (max. 200.000 euro prin ajutor de minimis si max. 1.300.000 euro din ajutorul de stat regional) pe proiect.
Valoarea eligibilă aferentă componentei finanțabile prin ajutor de minimis nu poate depăși 10% din valoarea eligibilă totală a investiției.
Partea de ajutor de minimis are o intensitate de 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente acestui tip de sprijin. Restul de 10%, cofinanțare, trebuie asigurat de către antreprenor, din resurse proprii.
La partea de ajutor de stat regional, intensitatea sprijinului variază între 70% și 85%, în funcție de dimensiunea firmei și județul de implementare a investiției. Antreprenorul trebuie să asigure restul de minimum 15-30% din cheltuielile eligibile aferente ajutorului regional de stat. De asemenea, beneficiarul acoperă în întregime cheltuielile neeligibile din proiect.
Descarcă de AICI proiectul de Ghid al solicitantului, care a fost supus consultării publice.
-
A1. Granturi de 20.000-200.000 EUR pentru microîntreprinderi
Este vorba despre cel de-al doilea apel, care se va lansa în 2025 cu bugetul rămas de la primul apel de proiecte Acțiunea 1.6 – Stimularea activităților inovatoare și creșterea competitivității IMM-urilor, Operațiunea A.1 Creșterea competitivității microîntreprinderilor.
A mai rămas un buget de 8 milioane de euro, din care microîntreprinderile eligibile vor putea obține în 2025 granturi de câte 20.000-200.000 EUR pe proiect. Intensitatea sprijinului este de maximum 90%. Beneficiarul va asigura din resurse proprii cel puțin 10% din valoarea cheltuielilor eligibile plus toate cheltuielile neeligibile.
-
Apelul de proiecte va fi lansat în martie 2025, confom caledarului orientativ. Termenenul de lansare poate fi decalat în cazul unor întârzieri în adoptarea procedurilor preliminare de aprobare a criteriilor de selecție a proiectelor și a schemei de minimis.
-
Perioada de depunere a proiectelor în sistemul MySMIS2021 va fi de 30 de zile, în intervalul mai-iunie 2025.
-
Proiectele se vor selecta pentru finantare, in ordinea descrescătoare a punctajului obtinut, in limita fondurilor alocate.
-
Ca anexe la cererea de finanțare se vor solicita situațiile financiare la 31.12.2024, asumate de reprezentatul legal/depuse la ANAF (după caz, în funcție de termenul limită conform prevederilor legale pentru depunerea acestor situații financiare anuale si de data închiderii apelului de proiecte).
Ghidul solicitatului si anexele vor fi publicate pe www.regiosudest.ro
În apelul precedent, de astă-vară, au fost eligibile microîntreprinderile (sub 10 angajați) din mediu urban, cu sediul social sau punct de lucru înregistrat fiscal în mediul urban, în 5 județe ale Regiunii de Dezvoltare Sud-Est:
-
Constanța,
-
Brăila,
-
Buzău,
-
Galați,
-
Vrancea.
Județul Tulcea se finanțează în apeluri separate pentru microîntreprinderi, în cadrul schemelor pentru ITI Delta Dunării.