Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis, miercuri, la solicitarea StartupCafe.ro, că îi invită pe antreprenori și consultanți să trimită cereri scrise cu justificări temeinice dacă vor să se prelungească sesiunile de înscrieri la finanțările europene pentru surse regenerabile și stocare de energie, din cadrul Fondului pentru Modernizare, ministerul urmând să ia o decizie în urma adreselor pe care le va primi.
„La acest moment, analizăm. Toți cei care solicită prelungire sunt invitați să trimită adrese oficiale și să justifice solicitările. Nu anticipez o prelungire mai mare de 30 de zile, dacă va exista o prelungire. Decizia o vom lua în urma adreselor oficiale primite” – a transmis Burduja, chestionat de StartupCafe.ro.
Vorbim despre două apeluri de proiecte cu bugete în valoare totală de 300 de milioane de euro pentru anul 2024, prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din România, precum și companiile mari și regiile autonome pot obține ajutoare pentru investiții în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, inclusiv pentru autoconsum. Fondurile pe care le poate primi un beneficiar nu pot depăși 20 de milioane de euro.
Apelurile ( disponibile AICI și AICI) de proiecte s-au deschis în 25 aprilie 2024 și sunt programate să se închidă pe 23 iulie 2024.
Unii dintre solicitanții care s-au apucat să atragă această finanțare solicită prelungirea perioadei de depunere a proiectelor cu 2 luni. Iată însă că ministrul Energiei ia în calcul o prelungire a sesiunii cu maximum 1 lună, dar nici aceasta nu este sigură, depinzând de adresele motivate ale solicitanților.
Oamenii se plâng că nu au avut timp suficient pentru a clarifica o serie de condiții care trebuie îndeplinite, conform ghidurilor solicitantului, în raport cu situațiile complexe pe care le au anumite companii.
La redacția Startupcafe.ro au ajuns o serie de argumente invocate de solicitanții care cer prelungirea sesiunii de accesare a fondurilor europene. Multe aspecte care țin de eligibilitatea solicitanților și a proiectelor nu au fost clarificate până acum și îngreunează decizia finală a firmelor de a aplica la ajutorului de stat, întrucât resursele financiare necesare în pregătirea unor astfel de proiecte nu sunt de neglijat.
Iată câteva exemple de aspecte care au necesitat clarificări suplimentare:
-Dacă existența unor ipoteci la locațiile de realizare, ipoteci care nu sunt în favoarea proiectului de investiții, sunt permise în cadrul apelurilor și nu afectează eligibilitatea proiectelor,
-Dacă în etapa de precontractare se prezintă certificat de atestare fiscală în care sunt menționate eșalonări la plata obligațiilor de stat, acest lucru ar putea conduce la respingerea proiectului în această etapă,
-Dacă o societate înființată în anul 2023, cu bilanț depus pentru acest an, cu indicator de solvabilitate pozitiv și mai mic de 7,5 mai este sau nu considerată întreprindere nou-înființată, conform definiției specifice apelurilor,
- documentația tehnică aferentă acestor proiecte necesită timp și specialiști tehnici, numărul acestora fiind semnificativ mai mic față de cererea existentă în piață,
- suprapunerea a cel puțin din jumătatea perioadei de depunere anunțată inițial peste perioada concediilor de vară,
- reticență, timpi foarte mari de analiză și chiar refuzul instituțiilor bancare și nebancare în a elibera scrisori de confort pentru a îndeplini condițiile de eligibilitate, acolo unde acest lucru este necesar,
- criteriul de evaluare nr.2 legat de includerea capacităților de stocare apărut de abia în varianta finală, aprobată, a Ghidurilor, în varianta publicată în luna ianuarie, 2024 (după cum nici în variantele anterioare publicate) nu a fost menționat nimic legat de acest aspect, ori la momentul lansării apelurilor de proiecte documentațiile tehnice erau demarate fără scenariul includerii capacităților de stocare, fiind depuse deja inclusiv solicitările pentru obținerea de ATR-uri (fără includerea capacităților de stocare),
- la data de 10.07.2024, conform secțiunii Finanțări programe din platforma MySMIS2021, procentul ajutoarelor de stat solicitate din totalul bugetelor alocate, aferente proiectelor depuse, era de aprox.12,52% pentru PRODUCȚIE și aprox.0,82% pentru AUTOCONSUM.
De asemenea, solicitanții de finanțări europene cer Ministerului Energiei ca eventualele anunțuri privind prelungirea apelurilor să fie publicate cu cel puțin 7 zile înaintea termenului limită în vigoare.
Oamenii mai cer ministerului să răspundă sau să clarifice toate întrebările primite din partea părților interesate (potențiali aplicanți, proiectanți, asociații profesionale, consultanți etc.) prin publicarea unui nou Q&A pe pagina web a programului.