Curs Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

Urmând cursul autorizat de GDPR vei deprinde toate noțiunile și competențele necesare pentru a putea profesa ca Responsabil Protecția Datelor cu Caracter Personal sau Ofițer Protecția Datelor (eng. Data Protection Officer – DPO) pe cont propriu sau ca angajat în cadrul unei companii.
Ce înseamnă GDPR și protecția datelor?

Data de 14 Aprilie 2016 a intrat în istorie o dată cu aprobarea Regulamentului European 2016/679, cunoscut sub denumirea de General Data Protection Regulation (GDPR), ce urma să fie aplicabil începând cu data de 25 Mai 2018 la nivelul Uniunii Europene.

Acest regulament este unul dur și conține obligații și cerințe legate de prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice, oferind în același timp cetățenilor Europeni puterea de a controla modul în care le sunt utilizate datele personale, atât de către instituțiile de stat, cât și de către societățile private, în întreaga Arie Economică Europeană.

Obligativitatea desemnării unui Responsabil Protecția Datelor cu Caracter Personal
Conform articolului 37 din Regulamentul European 2016/679 (GDPR), începând cu data de 25 Mai 2019, instituțiile publice și societățile private care prelucrează informații personale sunt obligate să numească un Responsabil Protecția Datelor cu Caracter Personal. Această persoană poate sa fie angajată în cadrul organizației sau poate să fie o persoană externă, ce iși desfășoară activitatea în baza unui contract de colaborare.

Majoritatea companiilor procesează mai mult sau mai puțin date cu caracter personal pentru uz propriu, în vederea desfășurării activității sau în interesul altor entități, fie că vorbim despre datele angajaților, ale clienților sau ale colaboratorilor. Conceptul de date personale este foarte larg, astfel companiile fiind obligate să se conformeze legislației și să angajeze sau să desemneze un Responsabil Protecția Datelor cu Caracter Personal.

Sancțiuni pentru nerespectarea Regulamentului European – GDPR
Nerespectarea Regulamentului European 2016/679 (GDPR) poate atrage amenzi de până la 4% din cifra de afaceri sau maxim 20 de milioane de euro, iar în plus persoanele prejudiciate de nerespectarea GDPR pot obține despăgubiri substanțiale de la compania în culpă.

Daniela Cireașă

Absolventă a Facultății de Drept în anul 2001, Daniela Cireașă și-a început activitatea în mediul privat din postul de consilier juridic, ajungând în cei 18 ani de experiență ca angajat să dețina funcția de Director adjunct într-o companie multinațională. În prezent deține funcția de Președinte al Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD), este co-autor al instrumentului de lucru GDPR Aplicat apărut în ianuarie 2020 precum și al “Ghidului de conștientizare a importanței protecției datelor cu character personal și a securității cibernetice pentru copii, părinți și profesori”, participant și lector la evenimentele privind protecția datelor personale din România, câștigător împreună cu echipa a titlului de “Cel mai bun DPO din Romania” în iunie 2019, autor si co-autor a numeroase articole apărute în “Revista Română pentru securitatea și protecția datelor cu caracter personal”, “Curierul Juridic”, “Legal Magazin”, juridice.ro, dpo-net.ro. Daniela Cireașă este, de asemenea, Consultant pe probleme de legalitate, consultant în protecția datelor personale și DPO extern, fondator Netspace, Senior Consultant la Neoprivacy și Președinte al Sucursalei CONAF Brăila (Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin). În luna martie 2021 Daniela a devenit “PECB Certified Data Protection Officer” și “PECB Certified Trainer”, ambele certificări fiind recunoscute la nivel internațional, oferind astfel serviciile sale de formator în cadrul cursurilor de Responsabil cu protecția datelor personale.

Distribuie