COMUNICAT

Guvernul României a publicat în Monitorul Oficial ordonanțele ce prevăd primele măsuri concrete de susținere a mediului de afaceri, grav afectat de covid-criza actuală. Apreciem faptul că o parte din măsurile propuse de mediul de afaceri, centralizate și comunicate prin intermediul CCIR în cadrul Grupului de Lucru Interinstituţional pentru evaluarea impactului economic, financiar şi bugetar asupra României, generat de efectele COVID-19 (GLI-ECOROM), au fost adoptate, dar semnalele primite din partea oamenilor de afaceri sunt în continuare unele ce impun o comunicare permanentă și o celeritate a reacțiilor guvernamentale.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila, reprezentant autorizat al comunităţii de afaceri brăilene, a identificat o măsură pe care mediul de afaceri o cere analizată și pusă în practică în regim de extremă urgență:

  • Statul român are datorii istorice față de contractorii care, în condiții normale, au așteptat chiar și ani, și nu este o exagerare, achitarea datoriilor contractuale pentru servicii și lucrări pe care agenții economici le-au prestat conform îndatoririlor contractuale asumate. Statul român ar fi trebuit să-și achite aceste datorii în termenele asumate prin contracte, dar în acest moment e obligatoriu să o facă imediat, acest lucru devenind imperios și salvator pentru zeci, dacă nu chiar sute de firme și afaceri oneste, care sunt acum efectiv puse cu spatele la zid. Având în vedere decizia Uniunii Europene de suspendare a Pactului de Stabilitate și Creștere, Guvernul României are libertatea de a acționa acum pentru a intra în normalitatea care sperăm să se mențină și după trecerea covid-crizei.

Revenim cu solicitarea către firmele brăilene, membre şi nemembre, să transmită problemele cu care se confruntă, posibilele soluții pe care le identifică, orice sugestie cu privire la măsurile luate sau care ar trebui luate în contextul crizei corona-virusului către CCIA Brăila (pe adresa de e-mail:  office@cciabr.ro ), pentru a putea continua centralizarea, consolidarea și comunicarea de probleme și măsuri către Camera României în vederea obținerii de la guvernanți a unor măsuri eficiente și sustenabile.

Antreprenorii brăileni trebuie să fie uniți, cei afectați direct trebuie să fie coerenți în solicitările pe care le propun, cei care încă nu resimt direct efectele crizei să fie solidari, și cu toții să acționăm cu convingerea că decidenții politici vor adopta măsurile care ne vor permite să depășim această criză cu o limitare a pierderilor economice și sociale.

Ștefan FUSEA
Președinte

 

Distribuie