Calendarul estimativ al lansărilor intervențiilor din Pilonul II al Planului Strategic PAC 2023–2027

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat astăzi, 4 noiembrie 2025, calendarul estimativ de lansare a sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare pentru intervențiile din cadrul Pilonului II – Dezvoltare Rurală al Planului Strategic PAC 2023–2027.

Descarcă documentul 

Conform comunicatului, documentul oferă fermierilor, procesatorilor și beneficiarilor interesați o imagine clară asupra perioadelor orientative de lansare a sesiunilor și alocărilor financiare disponibile, facilitând o mai bună planificare a investițiilor și pregătirea documentațiilor necesare.

Potrivit calendarului publicat, începând cu decembrie 2025 – februarie 2026 vor fi deschise sesiuni de finanțare pentru principalele intervenții dedicate investițiilor în agricultură și procesare, printre care:

  • DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole, cu o alocare de 164,9 milioane euro (lansare estimată: 15 decembrie 2025);
  • DR-16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi, cu o alocare de 151,3 milioane euro (19 ianuarie 2026);
  • DR-12 – Consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați, cu o alocare de 169,5 milioane euro (30 ianuarie 2026);
  • DR-17 – Investiții în sectoarele hamei și/sau struguri de masă, alocare 45 milioane euro (2 februarie 2026);
  • DR-19 – Investiții neproductive la nivel de fermă, alocare 11,7 milioane euro (9 februarie 2026);
  • DR-21 – Investiții pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane (PPA), alocare 10 milioane euro (13 februarie 2026);
  • DR-18 – Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice, alocare 5 milioane euro (23 februarie 2026);
  • DR-14 – Investiții în fermele de mici dimensiuni, alocare 108 milioane euro (27 februarie 2026).

Sursa: MADR

Sursa: https://www.fonduri-structurale.ro/stiri/38778/calendarul-estimativ-al-lansarilor-interventiilor-din-pilonul-ii-al-planului-strategic-pac-2023-2027#

Distribuie
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.