Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a decis o nouă prelungire, de o lună, a perioadei în care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) se pot înscrie online la granturile de câte 200.000-8 milioane de euro pe proiect pentru investiții în judele acoperite de Programul Tranziție Justă (PTJ) 2021-2027.
IMM-urile eligibile pot depune proiecte în sistemul MySMIS2021 până pe data de 20.05.2024, ora 24.00, în cadrul acțiunii „Dezvoltarea Întreprinderilor și a Antreprenoriatului” – componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”, din PTJ2021-2027.
Prelungirea s-a decis prin Ordinul MIPE nr. 1020 /16.04.2024.
„Autoritatea de management poate prelungi termenul de depunere în funcție de solicitările primite, de rata de contractare a proiectelor, deciziile de realocare a unor fonduri sau alte considerente” – prevede ordinul publicat marți.
Aceasta este a doua prelungire de o lună a perioadei de înscrieri la finanțări. Prima prelungire de termen s-a dat în martie 2024.
Finanțarea IMM în programul Tranziție Justă – județele eligibile
Sunt vizate IMM-urile din județele eligibile pentru Programul de Tranziție Justă, prin care se finanțează trecerea de la industria poluantă la activitățile mai puțin poluante:
- Gorj,
- Hunedoara,
- Dolj,
- Galați,
- Prahova,
- Mureș,
- la care se adaugă Investiţii teritoriale integrate (ITI) Valea Jiului.
Astfel, vor fi deschise 7 apeluri de proiecte în sistemul MySMIS2021, în perioada menționată.
Bugetul total al pentru cele 7 apeluri este de 775 de milioane de euro, împărțit astfel pe fiecare apel de proiecte:
- PTJ/P1/1.1/1.A/Gorj (investiții productive IMM) 184.898.599 euro.
- PTJ/P2/1.1/1.A/Hunedoara (investiții productive IMM) 131.969.559 euro.
- PTJ/P2/1.1/1.A/HD/ITI VJ (investiții productive IMM ITI Valea Jiului) 48.965.578 euro.
- PTJ/P3/1.1/1.A/Dolj (investiții productive IMM) 136.673.075 euro.
- PTJ/P4/1.1/1.A/Galați (investiții productive IMM): 84,633,938 euro.
- PTJ/P5/1.1/1.A/Prahova (investiții productive IMM): 104.525.370 euro.
- PTJ/P6/1.1/1.A/Mureș (investiții productive IMM): 83.903.737 euro.
Din acest buget, firmele eligibile vor putea obține granturi de câte 200.000-8 milioane de euro pe proiect, sub formă de ajutor regional de stat și ajutor de minimis.
În lei, plafonul minim este de 995.080 lei iar plafonul maxim este de 39.803.200 lei (la cursul Inforeuro la data deschiderii apelului de proiecte). Aceste plafoane se aplică întregii valori a finanțării nerambursabile, constând atât din ajutor de stat cât și, dacă este cazul, din ajutor de minimis.
Partea de ajutor de minimis este de maximum 200.000 de euro, iar restul este ajutor de stat. Valoarea eligibilă aferentă componentei finanțabile prin ajutor de minimis nu poate depăși 10% din valoarea eligibilă totală a investiției.
Antreprenorii vor trebui să vină și ei cu bani de acasă. Aportul propriu la cheltuielile eligibile aferente ajutorului de minimis este de minimum 10%.
La ajutorul de stat, cofinanțarea proprie diferă în funcție de dimensiunea firmei (micro, mică, mijlocie) și de județ, de la 25% până la 40% din cheltuielile eligibile aferente ajutorului de stat, pe proiect.
Atenție, însă, că firmele care cer mai mulți bani trebuie să și creeze locuri de muncă mai multe. În funcție de valoarea finanțării nerambursabile solicitate, numărul minim de locuri de muncă (exprimat ca echivalent normă întreagă, ENI) obligatoriu a fi realizat este de un loc de muncă nou creat la maximum 175.000 euro finanțare nerambursabilă solicitată, cu excepția proiectelor ce depășesc 5.000.000 Euro pentru care valoarea solicitată/loc de muncă creat este de 150.000 euro. De asemenea, se punctează suplimentar crearea de noi locuri de muncă peste minimum obligatoriu, conform grilei de evaluare.