Actualizat de fiecare dată când apar oportunități noi. Salvează și întoarce-te frecvent dacă ești în căutare de fonduri nerambursabile pentru afacerea ta. De la apeluri pentru agricultură și mediu, la cele pentru digitalizare, inovație sau antreprenoriat social, pregătește-ți aplicația pentru programele anunțate până acum și urmărește-le pe cele care urmează să deschidă înscrierile de proiecte.
Programe de finanțare locale
Programe de finanțare internaționale
Ce trebuie să știi înainte să aplici
Programe închise, de urmărit pentru edițiile următoare
PROGRAME DE FINANȚARE LOCALE
Programul Tranziție Justă 2021-2027 – acțiunea „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului” – componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”
Ce este: O linie de finanțare în valoare de 151 milioane euro (disponibili pentru 2024) pentru microîntreprinderi și IMM-uri din județele Gorj, Dolj, Galați, Prahova, Mureș și Hunedoara (cu o linie specifică pentru Valea Jiului).
Programul Tranziție Justă (PTJ) are ca obiectiv, în corelare cu strategiile de dezvoltare ale teritoriilor pentru perioada 2021-2027, sprijinirea unei diversificări economice durabile din punct de vedere al mediului, în special a sectorului antreprenorial productiv mic și mijlociu, inclusiv a antreprenoriatului feminin, în vederea creșterii competitivității și capacității economiilor locale afectate de a genera locuri de muncă durabile, sigure și cu un nivel de salarizare atractiv.
Ce oferă: Până la 175 000 euro/loc de muncă creat.
Deadline pentru aplicare: 20 aprilie 2024, la ora 23:59.
Cererile de finanțare și anexele aferente se depun exclusiv prin sistemul informatic MySMIS 2021/SMIS2021+. Apelurile de proiecte sunt deschise separat pentru fiecare județ.
👉 Pe lângă resurse financiare, pentru a-ți dezvolta businessul într-un mod sustenabil ai nevoie și de informații care să te ajute în viața de antreprenor. Indiferent că ești la început sau te confrunți cu o provocare de business, cursul Startup Edu te învață pas cu pas cum să îți optimizezi și să îți extinzi afacerea!
Întreprinderi digitale pentru o economie avansată – sectoarele de specializare inteligente
Ce este: Un apel de proiecte de timp competitiv pentru încurajarea adoptării și utilizării tehnologiilor digitale în afacerile IMM-urilor din Regiunea Centru, care să conducă la avansul tehnologic și la îmbunătățirea proceselor tehnologice. Prin fondurile oferite, se urmărește valorificarea avantajelor digitalizării în beneficiul cetățenilor și al companiilor, precum și adoptarea tehnologiilor digitale pentru a îmbunătăți procesele interne ale companiei.
Printre aspectele de business eligibile pentru investiții se numără: gestiunea materiilor prime pentru producție, a producției în sine, creșterea calității serviciilor oferite și a interacțiunii cu clienții, inclusiv simplificarea și eficientizarea activităților logistice prin produse și sisteme specializate.
Ce oferă: Finanțare între 15.000 – 200.000 euro.
Deadline de aplicare: 15 mai 2024, ora 12:00.
Formularul cererii de finanțare se completează exclusiv prin sistemul informatic MySMIS 2021/SMIS2021+.
Intervenția DR 15 – Investiții în exploatații pomicole
Ce este: Un apel de finanțare destinat fermierilor, cooperativelor agricole, societăților cooperative, grupurilor și organizațiilor de producători. Intervenția are ca scop atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, modernizarea sectorului de agricultură și consolidarea orientării către cercetare, tehnologizare și digitalizare.
Ce oferă: 1.500.000 euro/proiect. Minimum 35% din costul total al proiectului trebuie suportat din surse proprii.
Deadline de aplicare: 30 aprilie 2024, la ora 16:00.
Cererile de finanțare se pot trimite pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Mai multe detalii despre procesul de aplicare și documentele necesare găsești în ghidul fermierului.
👉 Pentru a estima cât mai realist cât te costă implementarea proiectului tău, este nevoie să faci câteva previziuni financiare. Află cum să faci proiecțiile financiare astfel încât să acoperi toate cheltuielile proiectului.
PROGRAME DE FINANȚARE INTERNAȚIONALE
SUAVE – Stimulating SMEs in new Urban Agriculture Value Chain
Ce este: O oportunitate de finanțare pentru IMM-uri din UE care activează în domeniul agriculturii urbane. Agricultura urbană acoperă, printre altele, dezvoltarea spațiilor verzi urbane, modele alternative de producere și distribuire a alimentelor, noile tehnologii aplicate orașelor, probleme de mediu și planificare urbană, precum și aspecte sociale de integrare, incluziune și construirea comunității.
Ce oferă: Până la 5.450 € pentru traininguri sau consultanță și până la 7.500 € pentru mentorat și participare la o misiune de informare în SUA, Canada sau Mexic.
Deadline de aplicare: 7 aprilie
EIT Food Fast Track to Market 2024
Ce este: O oportunitate de finanțare care susține startupuri mature și IMM-uri să-și scoată pe piață produsele și serviciile alimentare inovatoare și să-și crească succesul comercial. Beneficiarii trebuie să contribuie direct prin produsele sau serviciile lor la una dintre cele trei misiuni EIT Food: vieți mai sănătoase prin intermediul mâncări; un sistem alimentar net zero; un sistem alimentar complet transparent, corect și rezilient.
Finanțare oferită: Între 60.000-400.000 €, rambursabilă din venituri.
Condiții de participare: Startupuri și IMM-uri cu minin 1 an existență, între 3-49 angajați și sub 10 milioane cifră de afaceri, care generează venituri de la clienți.
Deadline de aplicare: 10 aprilie
EIT Digital Open Innovation Factory
Ce este: Un program de accelerare și suport financiar pentru startupuri deep tech early stage din UE. Programul se concentrează pe cele 5 domenii de interes ale Agendei de inovare strategică EIT Digital 2022-2024 – tehnologie digitală, industria digitală, orașe digitale, bunăstare digitală și finanțare digitală.
Ce oferă: Finanțare de până la 400.000 €; asistență pentru fundraising; mentorat și coaching; acces gratuit la programul de training pentru antreprenori EIT Digital Speed Master; acces la sute de parteneri din ecosistemul de inovație EIT Digital.
Primul deadline de aplicare: 10 aprilie
SILEO 1st Open Call for Advanced Technology Uptake Projects
Ce este: Un program care susține IMM-urile din țările UE care activează în domeniile mobilă și corpuri de iluminat să se redreseze complet după pandemia de COVID-19 și să devină mai reziliente pe viitor.
Ce oferă: Finanțare de până la 10.500 €. Pe parcursul programului, participanții își vor îmbunătăți procesele-cheie de business și vor deveni mai competitivi prin parteneriate cu furnizori de tehnologie și/sau experți în digitalizare.
Deadline de aplicare: 12 aprilie
EENergy
Ce este: O oportunitate de finanțare a IMM-urilor din UE și din regiune pentru a-și reduce consumul de energie cu 5%.
Ce oferă: Maxim 10.000 €, de cheltuit pe soluții tehnologice, consultanță dedicată și traininguri. Finanțarea le permite IMM-urilor beneficiare să-și crească reziliența la fluctuațiile prețurilor la energie și la perturbațiile lanțului de aprovizionare cu energie, în timp ce-și cresc nivelul de sustenabilitate și-și reduc impactul asupra mediului.
Deadline de aplicare: 15 aprilie
Aplicarea se face prin Impact Hub Bucharest sau alt EEN Sustainability Advisor (lista completă aici). Selecția beneficiarilor se va face aleatoriu.
EIT Urban Mobility Financial Support to Startups Open Call 2024
Ce este: Un apel de finanțare pe termen lung care oferă până la 500.000 € pentru startupuri și scaleupuri cu proiecte în domeniul mobilității pentru a le accelera parcursul, a încuraja inovația și, ca obiectiv final, a transforma peisajul european al mobilității. EIT Urban Mobility investește în soluții care contribuie pozitiv la cel puțin unul dintre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDG) legate de orașe și comunități durabile, energie curată și acțiuni climatice.
Ce oferă: Finanțare; acces rapid la cea mai mare rețea de mobilitate paneuropeană; mentorat și suport direct pentru companie; vizibilitate sporită și acces la evenimente de top; acces la oportunități exclusive de finanțare.
Primul deadline pentru aplicare: 29 aprilie
De știut înainte să aplici
Despre fondurile nerambursabile
- Fiecare proiect care oferă fonduri nerambursabile funcționează diferit – de exemplu, în unele cazuri, este nevoie să co-finanțezi un anumit procent din proiect (așadar grantul nu acoperă întotdeauna în întregime nevoile afacerii tale).
- Există particularități pe care trebuie să le iei în considerare: de exemplu, calendarul virării banilor în conturile afacerilor finanțate (tranșe sau suma integrală), criteriile care sunt luate în considerare în momentul evaluării fiecărei aplicații (pe care trebuie să le reperezi și înțelegi integral), documentația și justificările de care e nevoie (atât la începutul procesului, cât și după acordarea fondurilor).
Despre nevoile financiare ale afacerii tale
- Înainte de a aplica la un program sau a lua o decizie privind forma de finanțare de care ai nevoie în prezent, ajută să te documentezi cu privire la opțiunile pe care le ai. Altfel spus, e nevoie să treci în revistă avantajele și dezavantajele tipurilor de finanțare și să te gândești cum sunt ele legate de obiectivele pe care vrei să le atingi pe termen scurt, mediu și lung.
- Primul lucru de care ai nevoie în acest proces este claritatea, deci capacitatea de a decide cu mai multă ușurință care este cel mai important pas pe care trebuie să îl faci la un moment dat. În acest fel, vei putea evolua mai rapid. Un bun punct în care să începi acest proces de analiză este acest material despre instrumentele de accelerare pe care le poți folosi: de la sursele de învățare, la programe și tipuri de finanțare.
ÎNSCRIERI ÎNCHISE. DE URMĂRIT PENTRU EDIȚII URMĂTOARE
PROGRAME LOCALE
EIT Food Accelerator Network (EIT FAN)
Ce este: Un program prin care cele mai promițătoare startupuri AgriFoodTech din Europa pot accelera, își pot valida tehnologia, se pot pregăti pentru investiții și intrarea pe piață, pentru a-și atinge obiectivul de a fi adoptate cu succes de piață.
Ce oferă: Oportunitatea de a-ți valida tehnologia și de a câștiga 50.000 € pentru a o dezvolta; masterclass-uri și acces la mentori, consilieri și lideri din industrie; acces la investitori, oportunitatea unei investiții de până la 500.000 € de la EIT Food; networking și parteneriate cu jucători-cheie.
Deadline de aplicare: 26 februarie, ora 16:00 CET
Start ONG
Ce este: Un program de microfinanțare pentru ONG-uri tinere, instituții publice non-administrative și grupuri informale/de inițiativă din domeniile Educație, Sănătate, Mediu, Social și Cultură, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.
Ce oferă: Finanțări între 1.000 și 10.000 €. Noi runde de finanțare sunt deschise în fiecare lună; după înscrierea numărului maxim de proiecte, nu mai sunt acceptate unele noi. În anii anteriori, câștigătorii finanțărilor au beneficiat și de sesiuni de formare și instrumente utile, în domeniile esențiale pentru desfășurarea activității lor (atragere de resurse financiare, social media și PR, project management, design grafic etc.)
Când începe următoarea rundă: TERMENUL NU A FOST ANUNȚAT
PROGRAME INTERNAȚIONALE
Mastercard Strive EU Innovation Fund
Ce este: Un program de finanțare pentru soluții digitale și data-first care susțin mici afaceri din Uniunea Europeană în ceea ce privește finanțarea, securitatea cibernetică, sustenabilitatea de mediu și utilizarea AI.
Ce oferă: Finanțare totală de până la 500.000 € pentru validarea și dezvoltarea soluțiilor într-un interval de 12-18 luni; asistență tehnică și mentorat.
Deadline de aplicare: 11 martie
EIC Accelerator
Ce este: Un program de finanțare care susține startupuri și IMM-uri ce oferă produse inovatoare și disruptive, care ar putea crea piețe noi în Europa și nu numai, vor să scaleze și sunt în căutare de finanțare substanțială. Proiectele înscrise pot răspunde uneia dintre cele șase teme predefinite (EIC Accelerator Challenges) sau pot veni din orice alt domeniu tehnologic (EIC Accelerator Open).
Ce oferă: Până la 2,5 milioane € granturi, până la 15 milioane € investiții, coaching și mentorat, networking.
Deadline de aplicare: 13 martie
SynergistEIC: Open Call #2
Ce este: Un program european de accelerare de 6 luni pentru startupuri digitale și deep tech din domeniile Climate-tech, Greentech, Economie circulară și Agri-food.
Ce oferă: Finanțare până la 50.000 € per startup; mentorat pentru dezvoltarea afacerii; workshopuri despre finanțări europene și achiziții; oportunități de networking.
Deadline de aplicare: 13 martie, ora 17:00 CET
Sursa: https://startarium.ro/articol/finantare-antreprenori-2023