Firmele mici și mijlocii (IMM) românești vor putea obține finanțări în schimbul unui pachet minoritar de acțiuni din afacere, prin două noi fonduri de investiții, care primesc capital total de 50 de milioane EUR din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finanțat din fonduri europene.
Cele două fonduri private de investiții care primesc capital sunt:
- Early Game Ventures II. Echipa de investiții formată din Cristian Munteanu, Dan Călugăreanu, Florin Vișa și Radu Stoicoviciu va continua strategia de investiții în tehnologie a primului fond administrat de EGV, care a beneficiat de o contribuție prin instrumentul financiar de equity finanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 și care a încheiat perioada principală de investiții. EGV II se bazează pe o capitalizare de până la 60 de milioane de euro, inclusiv contribuția PNRR).
- BoldMind. Este primul fond cu investitori instituționali administrat de echipa condusă de investitorul român Dragoș Roșca. Echipa are o strategie diversificată de investiții în companii aflate în stadiul de creștere accelerată.
Finanțarea celor două fonduri de investiții cu suma de 50 milioane EUR a fost aprobată, miercuri, de Comitetul de Investiții desemnat de Guvernul României pentru Fondul de Fonduri de capital de risc pentru Reziliență (Recovery Equity Fund sau REF).
Gestionat de către Fondul European de Investiții, instrumentul de capital de risc al PNRR finanțează investiții în întreprinderi mici și mijlocii, întreprinderi cu capitalizare medie și proiecte de infrastructură.
Fondurile Early Game Ventures II si BoldMind au primit aprobarea Comitetului pentru suma totală de 50 milioane euro, urmând ca semnarea acordurilor de contribuție dintre FEI și administratorii de fond să aibă loc în următoarele luni.
Astfel, numărul fondurilor de investiții care primesc capital prin facilitatea PNRR ajunge la 8:
- AMC V
- Innova/7
- Booster Capital
- GapMinder II
- Morphosis Capital II
- Mozaik
- Early Game Ventures II
- BoldMind
„Aprobarea de astăzi reprezintă un pas important în implementarea inițiativei de capital de risc din cadrul PNRR, sprijinind, în același timp, realizarea următorului jalon aferent din cadrul PNRR. Până acum, incluzând aprobările susmenționate, Comitetul a aprobat 8 investiții în valoare de 175 milioane euro, iar fondurile au investit aproximativ 60 milioane euro în companii românești în 2023. Eforturile complementare de facilitare a accesului la finanțare pentru dezvoltarea IMM-urilor noastre care în momentul acesta sunt în plină desfășurare nu vor contribui doar la diversificarea mixului de producție și servicii oferite de România, dar ne vor crește competitivitatea și atractivitatea de țară pentru alți investitori”, a spus Teodora Preoteasa, secretar de stat al MIPE.
Reamintim că încă din decembrie 2021 Guvernul României și Fondul European de investiții au semnat un contract pentru înființarea Fondului de Fonduri de Capital de Risc pentru Redresare, investiție finanțată printr-o contribuție de 400 milioane euro din Componenta 9 a PNRR – „Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”.
Se anticipează că, până în 2026, aproximativ 20 de fonduri de investiții private vor obține resurse pentru a investi în firme românești.
Potențialii manageri de fonduri de investiții interesați se pot înscrie în continuare AICI la apelul deschis de autorități pentru selecția intermediarilor financiari, din august 2022.
Cei interesați pot adresa întrebări în scris la ref@eif.org .