Guvernul vrea să schimbe criteriile de mărime pentru diferite tipuri de întreprinderi

Guvernul vrea să ajusteze criteriile de mărime pentru microîntreprinderi și întreprinderi sau grupuri mici, mijlocii și mari, arată programul legislativ din 2024 al Guvernului, care include un proiect de lege în acest sens. Proiectul vizează transpunerea unei Directive a Comisiei Europene.

Microîntreprinderile, conform directivei, sunt definite drept firme care, la data bilanțului, nu depășesc limitele menționate pentru două din următoarele trei criterii: au un bilanț de 450.000 de euro, o cifră de afaceri de 900.000 de euro, respectiv un număr de 10 angajați.

 

În prezent, microîntreprinderile sunt firmele care au până la 9 salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei.

Întreprinderile mici, conform directivei, vor avea limite de 5 milioane de euro pentru bilanț; 10 milioane de euro pentru cifra de afaceri netă și 50 de salariați în cursul exercițiului financiar.

În prezent, întreprinderile mici sunt firmele care au între 10 și 49 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei.

Întreprinderile mijlocii, conform directivei, vor fi firmele pentru care totalul bilanțului nu trebuie să depășească 25 de milioane de euro, cifra de afaceri netă — 50 de milioane de euro, iar numărul mediu de angajați — 250.

 

În prezent, întreprinderile mijlocii sunât firme cu un număr de salariați cuprins între 50 și 249 și care realizează o cifră de afaceri anuală de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro.

Întreprinderile mari, conform directivei, vor fi firmele ce depășesc, la data bilanțului, două din următoarele trei limite: bilanțul — 25 milioane de euro, cifra de afaceri netă — 50 de milioane de euro, iar numărul de salariați — 250.

În prezent, întreprinderile mari sunt firmele care depășesc o cifră de afaceri anuală de 50 milioane euro.

Termenul de prezentare al proiectului în Guvern este aprilie 2024.

Sursa: https://economedia.ro/guvernul-vrea-sa-schimbe-criteriile-de-marime-pentru-diferite-tipuri-de-intreprinderi.html

Distribuie