
Brăila în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 290% în ultimii 17 ani. Se remarcă agricultura, comerțul și transporturile în economia locală
Profiturile nete cumulate ale companiilor din județul Brăila au crescut cu aproape 290% în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile nete cumulate au avansat cu peste

Mihai Daraban (CCIR): Viitorul exporturilor României va fi dat de industria alimentară și de sectorul energetic. Nu putem vorbi de microcipuri, trebuie să revenim cu picioarele pe pământ
România se poate afirma la export prin industria alimentară şi cea energetică, a declarat, marţi, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban,

PTJ: Ghidul pentru dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului – sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale – sprijin direct, în consultare
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Tranziție Justă, a lansat ieri, 24 septembrie 2025, în consultare publică, ghidul solicitantului

S-a lansat cel de-al treilea apel de proiecte din cadrul Programului pentru Regiunea Dunării
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat lansarea celui de-al treilea apel de proiecte din cadrul Programului pentru Regiunea Dunării. Apelul este unul tematic, disponibil

Consultare publică pe ghidul PCIDIF pentru dezvoltarea de noi servicii/aplicații/produse prin inovare și adoptarea de tehnologii avansate
Autoritatea de Management pentru Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 a lansat astăzi, 24 septembrie 2025, în consultare publică Ghidul Solicitantului aferent Acțiunii 2.1

PNRR: Modificări aferente schemei de ajutor de minimis pentru digitalizarea IMM-urilor
Direcția Generală Dezvoltare Regională, Inovare și Digitalizare, în calitate de Coordonator de Reforme și Investiții, a publicat astăzi, 22 septembrie 2025, Ordinul nr. 5448/16.09.2025 pentru modificarea

Concurs de selecție experți în afara organigramei organizat de Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), în calitate de Operator de componentă de program, (OCP), pentru măsura-suport ”Programul privind învățământul dual (VET)” din cadrul Programului de cooperare elvețiano-român
Descarcă document

„Tot procesul se blochează”. Noua lege a insolvenței vine cu probleme pentru antreprenori. Ce e de făcut
Legea insolvenței, care a primit recent mai multe modificări, pentru a eficientiza procesul de restructurare a firmelor, vine cu o serie de probleme care afectează mediul
„Companiile care nu se conformează riscă dizolvarea”. „Consecințe drastice” pentru afaceri, în urma pachetului fiscal 2 al Guvernului Bolojan (experte)
Modificările legislative operate recent de Guvernul Bolojan, prin pachetul fiscal 2, vor conduce la creșterea numărului de firme declarate inactive, cu consecințe directe asupra deductibilității cheltuielilor și

Ghid ANAF 2025: Taxe și alte implicații fiscale pentru prestarea ocazională de servicii de către prestatori casnici, zilieri, antreprenori
ANAF Ploiești a realizat un ghid în format PDF în care explică implicațiile fiscale privind prestarea ocazională a aumitor servicii de către persoanele fizice, incluzând prestatorii

Trecerea de la Revisal la Reges Online: Experții în legislația muncii cer o păsuire pentru angajatori, până la finalul anului
Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii (UNELM) a transmis Guvernului, Ministerului Muncii și Inspecției Muncii o solicitare de prelungire, până la finalul anului 2025, a